Te mangaie cu frivoare un pic tacuta.
Limpezi lacrimi de nuc tomnat
Te mangaie cu fine adieri indat.
Doar o noapte trecuta
Invelita in tacere acuta.
Chei de vis imparatesc
Se jucau in vis prostec.
Infinit de libertate zidita in drum pe coate
Lasa spirit asa duios sa-si plimbe o durere - A fost.
Lumina de fericire incomensurabila ii strabiliau ochii intr-un intuneric asa de apasator ca iti inchinai sufletul in reverenta profana. El statea neputincios, asternut intr-o oarecare lumina blue iper-tehnologica. Sub degete, nebunie de patrate vibrande frenetice. Se lasase de mult linistea in nemurirea primitiva a unui copil de fel, dar nu si de chip. Credea ca nici macar cea mai mare ofranda adusa unui zeu inchipuit de minti bolnave si obtuze nu iar fi putut satisface nevoie de asentiment patetic. Realitatea nu-i mai satisfacea criteriile exigente la refuz … ii alimenta doar ura si dispretul fata de un arbore limfatic al unei existente mediocre. Avea nevoie de o proba de material adimensional. O inventie lumeasca, natanga sa-i dea un amar pentru can u stia a gusta din dulceata inselatoare a mierii si din consistenta nefolositoare a laptelui. Totul trecut sperat, acum prezent adevarat iertat. Nebuneste gaseste un zambet in coltul fetei mutilate de siroaie limpezi-tulburi. Inauntrul sau avea un singur punct: Dumnezeu.
